Ninge la grămadă

Privesc fereastra. Decupată din zăpadă,
îmi pare-o moară măcinîndu-mi din album,
nu poze, ci grăunţe. Ninge la grămadă

şi-n lemnul mesei vechi de la bucătărie
un neam de carii se tot logodesc precum
e iarna asta răscolind copilărie

cu trupul ei, glazură, dată cu parfum,
cu feţi frumoşi şi consînzene de hîrtie,
cu lemnul ros ce mi-l adună-ntr-o cutie
din strigăte de săniuş de peste drum.

De unde-atîta fulguială, nu se ştie-
ţigănci cu braţe albe, ghicitori de fum,
idile pentru urşi polari, îmi par acum
drept prizoniere de ratată veşnicie.