e o combinaţie ploaia

cînd mi se umple odaia
c-o lună despletită
mătase de porumb

giganţi cresc portocalii
direct dintre cuvinte
de parcă doar din sîmburi

e noaptea dar vitralii-
bucăţi ca de veşminte-
rup din cupolă gînduri

şi resemnat spun de-aia
o lance e fereastra
şi viaţa un parc cu vrăbii

în timp ce vîlvătaia
îmi mută-n lună lustra
şi-n cameră-s corăbii.


Stropi reci îmi ling căldura
ca nişte cîini de casă.
Ciudat, fără iluzii,
nici ploaia n-o aştept;
e doar o combinaţie
subtil, între vocale şi norii ce se-adună-n


consoanele din piept.