lamentare

ce simplu e să mori cînd o ghilotină te absolvă de toate
te desparte cu viaţa asta de cea de dincolo
trupul ţi-l va aduna cineva la fel şi capul
din cei pro sau contra care te asistă

ce nu e simplu e să ţi se ducă brusc pămîntul
de sub picioare
să nu ştii în cîte bucăţi te împarţi
şi nici cine ţi le va aduna
şi nici dacă eşti aici sau dincolo
şi nici
şi nici
ca un obiect găsit/ pierdut
pierdut/ găsit

pocneşte în noi atîta evoluţie încît e musai
să ne transformăm
la ce să îţi mai faci griji
cînd perversiunea minţii face de toate

îţi era bine
cu alergătura după hrană
cu alergătura după haine
cu alergătura după orice

dacă tot te forţează să-ţi accepţi zădărnicia
măcar să o facă din dragoste


ai înţelege mult mai uşor
de ce acum
nu mai e nici alergătură nici modă nici moft
de ce trebuie să te fluturi prin pînze de ideologii
ca un copil printre cearceafurile
proaspăt întinse
şi să te transformi

ca un compas care si-a uitat măsura
ţinîndu-te de mînă cu o umbră

dar vezi tu
doar pămîntul fuge
ghilotina nu cade din dragoste
viaţa trăită pare o secundă
amintirile ei o lungă hibernare
şi e de bine dacă
apuci măcar să vezi că tu eşti spaţiul
în care tot aduni obiecte