un cer v(p)ăruit glasul
Ne răstoarnă primăvara-ntre ierburi ca pe paparude
de fiecare dată cu astenii și crize acute
devenindu-ne gesturile goluri de aer, zălude
mișcări; paşi de toacă aiuriți
dar nici ochii de măr nu vor ajunge toți înfloriţi!
chiar dacă, cîţi, cîţi
muguri în suflet ciuntiți,
gură n-au dar își dau cu părere
crud dară ne răstornă acest anotimp genuin
noaptea cu lupte-ntre trup și cădere
iar ziua aripi de miere dansînd zăpăcit
sacrificiu lucid nu există
asta fac florile, oricît le-ai tot dădăci
cît timp universu-i pentru tine greșit
un cer păruit îți e glasul
