duminică, 10 mai 2020

Me(me)ntum




Stai pe loc! zis de altul îți pare sentință.
Îți cresc mîini, picioare, o cruce. Asfixierea
începe exact atunci te năpăde vrerea
s-ajungi la lume. Și lumea, egal, neputință.

Ce bun ar fi fost acel drum, acel vis paralel,
o ieșire prin spate, să n-ai vreo privință:
e doar o lumea atee, e doar o lume credință!
Exact cînd te ia vrerea să ajungi copăcel

patru zări și o bărbie ies din oprita sămînță:
Gata cu drumul, scormoniri de rebel!
Peste tot cer și tu deodată pămîntul Ființă. 


Me(me)ntum

Stai pe loc! zis de altul îți pare sentință.
Îți cresc mîini, picioare, o cruce. Asfixierea
începe. Exact atunci te năpăde vrerea
s-ajungi la lume. Și lumea, egal, neputință.

Ce bun ar fi fost acel drum, acel vis paralel,
o ieșire prin spate, să n-ai vreo privință:
e doar o lumea atee, e doar o lume credință!
Exact cînd te ia vrerea să ajungi copăcel

patru zări și o bărbie ies din oprita sămînță:
Gata cu drumul, scormoniri de rebel!
Peste tot cer și tu deodată pămîntul Ființă. 

luni, 3 iunie 2019


un cer v(p)ăruit glasul






Ne răstoarnă primăvara-ntre ierburi ca pe paparude 
de fiecare dată cu astenii și crize acute
devenindu-ne gesturile goluri de aer, zălude
mișcări; paşi de toacă aiuriți

dar nici ochii de măr nu vor ajunge toți înfloriţi!
chiar dacă, cîţi, cîţi
muguri în suflet ciuntiți,
gură n-au dar își dau cu părere

crud dară ne răstornă acest anotimp genuin
noaptea cu lupte-ntre trup și cădere
iar ziua aripi de miere dansînd zăpăcit 
sacrificiu lucid nu există 
asta fac florile, oricît le-ai tot dădăci

cît timp universu-i pentru tine greșit
un cer păruit îți e glasul

volumul de poezie