joi, 6 iunie 2013

poate, cu fluturi

Doar două braţe are ceasul care
te-mparte matematic şi te-nvîrte
c-o inimă pendul cicălitoare

între nimicuri, teancuri şi mai cîte.
Căci vezi tu, viaţa o clepsidră are
un spate şi un sac umplut cu bîte.

Nicicînd a doua oară nu-i ca prima.
Justificînd că nu vrei de nebun să
te amăgeşti, îmi spui c-ar fi  de-ajuns să
Fandezi galant. Se foloseşte mima

chiar cînd cu fluturi lunecă lumina
din ochi pe nasturi, pe cămaşa strînsă,
de îmi dai drept momeală luna, însă,
nu vei găsi izvorul. Nu da vina.




veşnicii în clip-art


Uneori simt nevoia să-ţi scriu.

Alteori mă opreşte
nezisul luminii
pictat pe ochiul din geam.
Atunci mă aşez grijuliu
si te sorb prin viul tulpinii.

Uneori vreau respirul să-ţi fiu

alteori întuneric
ce-nvăluie teama
cînd luna cotrobăie
în somn, cusurgiu,
prin subtilul vieţii dînd iama


Mereu ne-am trezit

în dimineţi de cafea
cu ceşti de aramă-
veşnicii în clip-art 
nebăgate în seamă.




  Îmi scot iar din buzunar micul telescop. O jucărie. Privesc spre cerul lacrimă, plin de boabe de sare şi de particule de gheaţă. Numai aşa îmi explic de ce obrazul muntelui e tot timpul zdrelit ca şi genunchii la joacă. Ah, iar am folosit o grămadă de cuvinte. Îmi scutur pleata, sumar strînsă pe un umăr în timp ce meteoriţii, alungaţi de pe cine ştie ce orbite, coboară într-un vîrtej de umbră şi lumină prin telescopul ce îmi devine tunel, îmi pătrund prin mîini, prin picioare, prin toţi porii. Devin  ca un buzunar întors pe dos. Dacă aş fi deschis în momentul acela gura aş fi riscat să îmi muşc un rinichi. Să gust din fiere. Să cred că inima e un fruct. 

Cercuri colorate şi înceţoşate, nemişcate, de parcă ar fi fost desenate pe o hîrtie cu un creion tocit, îmi absorb privirea apoi mi-o aruncă la fel în eter. 
 Un expir şi un inspir făcut în joacă ca atunci cînd care vrei să vezi cît poţi ţine în tine acel cub de aer venind instinctiv din interior spre gît forţîndu-te să îl laşi să iasă şi tu îl impingi spre diafragmă umflînd obrajii , umflînd apoi abdomenul ca pe un balon haios făcut din piele.
La urma urmei telescopul ce îl ţin în mînă chiar e o jucărie ce mă amuză. Tunelul continuă să înghită planete, stele, găuri negre, orbite si dintr-o dată, pentru o secundă, devenisem sîmburele acelui fruct cărnos. 

Dar iubirea nu se explică. 

de parcă-n ciudă ninge

Ascunsă-ntre perdele ca-ntr-o plasă,
pun palma peste chipul tău din geam.
Nici nu credeam c-aşa de mult îmi pasă

că nu este real, că nu te am!
Cu-n alb iscoditor precum o farsă,
atîţia ochi la geam îmi fac tam-tam

venind buluc spre mine dinspre *nalt.
Se sparg clepsidrele cu gît de nor.
Chiar ceasul matematic e-un decor
cînd secundaru-i fără celălalt.

Mă simt ca şi o precupeaţă
strîngînd în casă fulgii, doar de fac
o altă iarnă pentru noi. Alt veac.
Să ning nu ştiu. Cine mă învaţă?

joi, 14 martie 2013

l'alba

femeile se trezesc mereu
dimineaţa devreme
risipind deja grăunţe
bărbaţii vin
ciugulesc
lăsînd burta şi armele la uscat
pînă cînd 
se întîmplă să vină seara
nudă şi şmirgăluită bine
de nu ai unde agăţa pe ea
semnul de întrebare

fascinante sunt însă nopţile cu lună
unde se întîmplă ca semizeii
să poarte prin cetate
ostentativ
sitarele pline ochi de stele
orice bagatelă capătă importanţă
orice superficie se adînceşte
pînă cînd devine profundă
orice obscuritate prinde strălucire

dar de fiecare dată
invazia de afrodite
sufocînd 
încurcă zorii

obligatoriu atunci se merge la somn

nu are nimeni interesul să
îmbătrînim în mod egal


joi, 14 februarie 2013

sucita medina

Ce bine te-ai potrivi cu apusul in care
blandetea doineste pe creste de-mi pare
ca toamna, sucita, in straie de bruma
reface intregul din tandari. Nici macar nu ma

mai stie. Ca o luna fantoma ziduri palpand
trec prin urzeala lichida sa vand
visele noastre. De sus si de jos vin arcasii
sa sparga in joaca clepsidra luminii cu pasii,

cu dansul facut mana in mana, cu fructele-n parg
cu pleata rug de pe miristi, cu zarva din targ
si din strugur. Muchie de pat argintie...
Copaci subtiati imi cersesc un toc si-o hartie

pentru schite de iarna. Toamna, dati-mi-o mie!

vineri, 1 februarie 2013

ma(i)rea

îmi place să  ascult
 zdrăngănitul mării în gânduri
eu ca un drum de ţară
ea o şaretă pe fugă

rar vin pe sunete mă -ntorc pe vârfuri

privindu-i însă
 prea plinul interogativ
scot briceagul si încep să scriu
pe scoarţă cuvinte obscene

e chiar ciudat

îmi acopăr ochii
ascult
devin un culoar prin care se trece

îmi astup urechile
privesc
laocoonicele brate incearca sa imi smulgă
briceagul


îmi acopăr ochii şi ascult

îmi astup urechile şi  privesc

atât de tandru
încît
tandreţea îmi devine carnivoră


sâmbătă, 16 iunie 2012

statul pe vine nu-i lotus

O floare de tei, ameţită de-abis, 
îmi taie ideea-n felii. 
Suntem două
cu zile chircite-n cofragul de ouă
 iar noaptea stand lotus. 

Doar cu-n mag compromis
 se pune-n miscare-astă lume, 
mil'două, 
folosind o parolă, 
un cod, 
ceva scris? 


Mă aşez, stînd pe vine, decis, 
că voi fi promovat. 
Coroniţă de rouă! 


Magnolia nu-mi pare o floare, 
ţi-am zis? 
Statul pe vine, idem, nu-i lotus. 
Sunt două. 
Două extreme de viaţă cerînd bis.
 Un fel de-anticorpi. 
Străduinţe. 
Mda. 
Plouă.

vineri, 8 aprilie 2011

dau search după magnolii



oraşul de o vreme mi s-a mutat spre pol
aprilie cu gheaţă învăluie copacii
ridaţi de parcă ploaia a fost din vitriol.

c-un fel de nesimţire c-un fel de rugăciune
legat-am strîns aripa de cer cu o stinghie
de cîte ori trec strada pe roşu mi se pune.

la fel şi trecătorii. schiţaţi cu un cărbune
plutesc între extreme extaz şi agonie
dar nu de primăvară intrată parcă-n vrie
ci de la preţul zilei care ne ia şi nu ne.

sunt veşnic bun de plată. bolnav de boemie
dau search după magnolii. tu noapte eu păune
văzut-am cum se-nfloare cînd sufletul minune
se urcă şi coboară din pură alchimie.