Stai pe loc! zis de altul îți pare sentință.
Îți cresc mîini, picioare, o cruce. Asfixierea
începe exact atunci te năpăde vrerea
s-ajungi la lume. Și lumea, egal, neputință.
Ce bun ar fi fost acel drum, acel vis paralel,
o ieșire prin spate, să n-ai vreo privință:
e doar o lumea atee, e doar o lume credință!
Exact cînd te ia vrerea să ajungi copăcel
patru zări și o bărbie ies din oprita sămînță:
Gata cu drumul, scormoniri de rebel!
Peste tot cer și tu deodată pămîntul Ființă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu